Din păcate, puțini știu că în centrul orașului Cajvana, din județul Suceava, se află unul dintre cei mai impresionanți stejari seculari ai României. Stejarul de la Cajvana are o circumferință de aproximativ 11 metri, o înălțime de circa 20–23 de metri. Cât despre anii săi… aceștia se măsoară în peste 8 secole. Altfel spus, caracteristicile legendarului copac sale îl plasează printre cei mai mari stejari cunoscuți din Europa.
Vârsta mărețului stejar nu este, însă, doar rezultatul unei estimări vizuale. Cercetătorul Adrian Pătruț de la Universitatea Babeș-Bolyai a analizat probe de lemn prin datare cu radiocarbon. Una dintre probe a indicat aproximativ 735 de ani, iar pentru faptul că proba fusese prelevată la circa 39 de centimetri de inima trunchiului au fost adăugați aproximativ 75 de ani. Rezultatul a dus la o vârstă estimată la 810 ± 75 de ani, ceea ce plasează apariția arborelui aproximativ între anii 1125 și 1275.
Concret, asta înseamnă că stejarul a început să crească într-o perioadă în care lumea era foarte diferită de cea de astăzi. De-a lungul secolelor, arborele a trecut prin schimbări de domnii, războaie, epidemii și transformări profunde ale regiunii, continuând să crească. Demn, hotărât. O mărturie a naturii și, deopotrivă, a istoriei.
Dimensiunea trunchiului este una dintre cele mai spectaculoase caracteristici ale sale. Măsurătorile indică o circumferință de aproximativ 11,01 metri, iar volumul total actual al lemnului a fost estimat la aproximativ 85 de metri cubi. Trunchiul prezintă și o scorbură foarte mare, asemănătoare unei încăperi naturale, care se ridică pe aproape patru metri în interiorul arborelui.
În anul 1942, Academia Română a declarat Stejarul din Cajvana monument al naturii, recunoscând astfel valoarea sa excepțională. Arborele este considerat și un reper important pentru comunitatea locală, fiind păstrat ca parte a patrimoniului natural și cultural al orașului.
În jurul lui s-au păstrat și povești transmise din generație în generație. Una dintre legende spune că Ștefan cel Mare și oamenii săi s-ar fi odihnit la umbra stejarului în timpul unei călătorii prin Moldova. Povestea nu poate fi demonstrată documentar, însă face parte din memoria locală și a contribuit la statutul simbolic al arborelui. Lângă stejar există chiar un basorelief care ilustrează această tradiție.
Viața atât de lungă a stejarului nu a fost lipsită de încercări. Furtunile, iernile grele, pierderea unor ramuri și intervențiile umane și-au lăsat urmele asupra coroanei și trunchiului. Cercetările mai vechi descriu arborele ca fiind într-o fază naturală de declin, deși acesta continuă să vegeteze și să rămână un reper al localității.
Un asemenea arbore este impresionant tocmai pentru că nu reprezintă doar o dimensiune biologică. Stejarul de la Cajvana este o legătură vie între prezent și Evul Mediu, un organism care a început să crească cu sute de ani înainte ca România modernă să existe ca stat.
Astăzi, când oamenii trec pe lângă el, văd un stejar uriaș. Dar în trunchiul său se află, literalmente, mai mult de opt secole de istorie. Iar faptul că încă este viu face ca Stejarul de la Cajvana să fie nu doar unul dintre cei mai impresionanți arbori ai țării, ci și unul dintre cele mai fascinante monumente naturale ale României.
Să-l fi cunoscut oare, pe Ștefan Vodă, pe Petru Vodă, pe Dimitie Cantemir?!?!…
Sursa foto: Facebook
Locații de Top face parte din Reușita Group.

