În 2025, restauratorii care lucrau la Castelul Corvinilor din Hunedoara (*Monumentul are un farmec aparte datorat stilurilor de construcţie diverse, a prezenţei unor inovaţii în plan militar şi civil, precum şi vieţii tumultoase de curte care l-a animat vreme de peste 400 de ani. Castelul Corvinilor impresionează prin prezenţa sa, ce domină oraşul Hunedoara. Pentru cei atraşi de evul mediu, castelul reprezintă un monument singular în România şi printre cele mai atractive din spaţiul european. Prima fortificație de piatră de la Hunedoara, a fost datată de majoritatea cercetătorilor în secolul XIV (Gheorghe Anghel), deși există specialiști care atribuie castrul regal primei jumatăți a secolului XV (Elemér Mályusz, Adrian Andrei Rusu, Radu Lupescu)) au făcut o descoperire care pare desprinsă dintr-un film istoric. După ce au coborât de pe Turnul Buzdugan statuia cavalerului care îl reprezintă pe Ioan de Hunedoara, au găsit ceva neașteptat: o cutie metalică ascunsă chiar sub talpa statuii.
În interiorul ei se afla un plic vechi, sigilat, care păstrase timp de peste 150 de ani două documente uitate de istorie. Scrisorile erau redactate în maghiară și germană și dezvăluiau pentru prima dată cine au fost oamenii care au creat și au ridicat statuia pe acoperișul castelului în secolul al XIX-lea.

Puțini dintre cei care vizitează Castelul Corvinilor știu că silueta cavalerului din vârful turnului nu este medievală, așa cum pare la prima vedere. Statuia a fost ridicată în anul 1873, într-o perioadă în care castelul era restaurat după un incendiu devastator care îl distrusese parțial în 1854. Arhitecții care se ocupau de refacerea monumentului au dorit să redea fortăreței o imagine spectaculoasă, inspirată din romantismul medieval care domina Europa acelei epoci. Astfel a apărut ideea amplasării unei statui a lui Ioan de Hunedoara, marele voievod al Transilvaniei și unul dintre cei mai importanți conducători militari ai secolului al XV-lea.
Statuia are aproximativ doi metri și jumătate înălțime și cântărește peste 200 de kilograme. Timp de mai bine de un secol și jumătate a stat la aproape 30 de metri deasupra castelului, în vârful Turnului Buzdugan, privind peste orașul Hunedoara. Pentru generații întregi, cavalerul de bronz a devenit unul dintre simbolurile castelului și una dintre cele mai cunoscute imagini ale Transilvaniei.
Descoperirea plicului ascuns sub statuie a schimbat însă felul în care este privit monumentul. Documentele găsite în interior reprezintă o adevărată capsulă a timpului lăsată de oamenii care au lucrat la restaurarea castelului în secolul al XIX-lea.
Destine de poveste dezvăluie că primul document, redactat în limba maghiară, consemna momentul exact al ridicării statuii pe turn. „Textul menționa data de 23 noiembrie 1873 și numele celor care au participat la montarea ei. Printre aceștia se aflau arhitectul Imre Steindl, cel care coordona lucrările de restaurare ale castelului, inginerul Piatsek Gyula, conducătorul echipei de lucru Angyán György și dulgherul Ivás Miklós din Hunedoara, omul care a construit schela uriașă necesară pentru ridicarea cavalerului de bronz pe turn.
Al doilea document era scris în limba germană și oferea o altă informație importantă: numele meșterilor care au realizat statuia. Era vorba despre trei specialiști în metalurgie și tinichigerie – Josef Böhm, Franz Kappus și Paul Puschnig. Documentul mai menționa că aceștia primiseră Medalia Progresului la Expoziția Mondială de la Viena din 1873 pentru lucrările lor de metal, ceea ce arată că statuia a fost realizată de unii dintre cei mai apreciați meșteri ai epocii.
După 150 de ani, aceste scrisori au rezolvat unul dintre misterele castelului: cine au fost oamenii care au creat și au montat cavalerul de pe acoperiș.
Statuia însăși a trecut prin multe momente dificile de-a lungul timpului. Vremea, furtunile și poluarea i-au afectat armura de bronz, iar în timpul Revoluției din 1989 a fost chiar ținta unor gloanțe trase dintr-un post militar din apropiere. Urmele acelor gloanțe pot fi văzute și astăzi pe metalul statuii.
Coborârea cavalerului de pe turn pentru restaurare a fost prima intervenție majoră asupra monumentului după mai bine de un secol. Restauratorii spun că după lucrări statuia va fi repusă pe Turnul Buzdugan, acolo unde a stat din 1873.
Astfel, cavalerul de bronz al lui Ioan de Hunedoara nu este doar o statuie care veghează castelul. Este și o capsulă a timpului, o mărturie a oamenilor care au restaurat fortăreața în secolul al XIX-lea și care au lăsat, sub talpa statuii, o poveste ascunsă ce avea să fie descoperită abia după 150 de ani”.

