Valea Doftanei… Dincolo de farmecul vestitului Festilval al Cașcavelei. Da… Merită povestit, merită scris. E aici un rural ce poartă încă amprenta autenticului, a ritului legendar al neosteniților oieri, un rural care povestește, care bucură, care…, la rându-i, „înflorește” an de an și pentru care fiecare anotimp e lumină, e… „hambar” cu cele bune, e împlinire, e bucurie, e traiul omului de la țară care… chiar merită „spus” mai departe în rostirea celui/celor care știu, apreciază și înțeleg ce înseamnă cu adevărat viața țăranului de munte în cel mai nobil sens cu putință.
Am revăzut Valea Doftanei. Am avut vreme să-mi duc pașii pe străzi, pe ulițe, pe coline, prin fânețe. Am văzut trotuarele spălate și „grijite” ca la carte, am văzut garduri vechi sau mai modern care care se încadrează perfect în peisaj, care deschid porți către spațiul poveștii fiecărei case, am văzut grădinile și casele ornate cu flori, ticluite într-un Frumos-„literă de lege”-n sat, am văzut căpițele ordonate blind, am văzut lemnele pentru iarnă în arhitecturi ce amintesc de poveștile bunicii, am văzut gospodarii venind de la coasă ori trebăluind de-ale casei ori…punând la ceaun bunătăți, i-am văzut mergând pe uliță zâmbind, am văzut iarba tunsă proaspăt pomii cu roade pârguite, cuptoarele dăruind mirosul deliciilor tradiționale.
Satul. Așa cum trebuie să fie. Satul, nicidecum ca o nălucă, ci viu și plin de povești, da, încă… patriarhal, bucuros de oaspeți și de „torsul” propriului destin. Valea Doftanei, o frumusețe!
foto: Google Maps, Locatii de Top
