În imediata vecinătate a oraşului Băile Tuşnad, se află Rezervația Naturală Protejată Piatra (Stânca) Şoimilor (cu o suprafaţă de doar 1,5 hectare), care se încadrează în lanţul eruptiv al Munţilor Harghitei de Sud și este situată pe versantul estic al conului Muntelui Pilişca (824 m altitudine), cu aflorimente de andezite (rocă vulcanică) sub formă de turnuri şi se înălţă deasupra zonei cu 50-60 metri.

Cumva, spectaculoasa stâncă poate fi considerată un punct de belvedere, de unde poate fi admirată Perla Transilvaniei- Tușnadul, în toată splendoarea sa, dar și versantul din estul stațiunii, care ține „la piept” celebrul lac vulcanic Sf Ana.
Aceasta face parte dintr-un peisaj de munte fasinant, desasupra malului Oltului, acoperit de vegetaţie forestieră mixtă, foioase-răşinoase şi unde se dezvoltă un număr mare de specii floristice adaptate la acest mediu. Dintre acestea se remarcă un endemism local (întâlnit numai în judeţul Harghita, pe stâncării) Hieracium telekianum – o specie de vulturică (vulturica lui Teleki) cu areal foarte restrâns şi foarte spectaculoasă.



Din fauna prezentă, menţionăm: veveriţa, pârşul mare, căpriorul, ursul brun, şi ocazional apărând pisica salbatică, lupul şi râsul.
De asemenea, diverse specii de păsări îmbogăţesc prin prezența lor zona, spre exemplu: huhurezul, buha, ciocănitoarea pestriţă mare, șorecarul comun, piţigoiul de munte, piţigoiul de brădet.
Dintre reptile enumerăm: şopârla de munte sau şopârla de câmp.

 
									 
					