Satu Mare (în maghiară Máréfalva) este o comună în județul Harghita, Transilvania, România, formată numai din satul de reședință cu același nume. Este aici… „Raiul” porților secuiești pictate, sculptate, adevărate monumente ale artei cioplitorilor, un „muzeu” în aer liber al spiritului creativ, de un pitoresc ce cucerește.
*Potrivit ultimului recensământ, localitatea are undeva la 1995 de locuitori și… chiar merită să fie trecută pe harta vacanțelor voastre!
* Numele său maghiar a fost înregistrat pentru prima dată în 1566 sub numele de Marefalwa, iar în 1602 sub numele de Máréfalva. Primul său nume românesc provine din forma maghiară Marefalău. După 1919, autoritățile române l-au redenumit mai întâi Satul Mare, mai târziu Satu Mare.
Satul a făcut parte din regiunea Ținutul Secuiesc din provincia istorică Transilvania. A aparținut districtului Udvarhelyszék până la reforma administrativă a Transilvaniei din 1876, când a intrat în componența comitatului Udvarhely din Regatul Ungariei. După Tratatul de la Trianon din 1920, a devenit parte a României și a intrat în componența comitatului Odorhei în perioada interbelică. În 1940, cel de-al doilea Premiu de la Viena a acordat Transilvaniei de Nord Ungariei, iar satele au fost deținute de Ungaria până în 1944. După ocupația sovietică, administrația românească a revenit, iar satul a redevenit oficial parte a României în 1947. Între 1952 și 1960, satul a intrat în Regiunea Autonomă Maghiară, iar între 1960 și 1968 în Regiunea Autonomă Mureș-Maghiară. În 1968, provincia a fost desființată, iar de atunci, satul face parte din județul Harghita. Parte a comunei Brădești până în 2004, a fost desprinsă în acel an pentru a forma propria comună.
*** De la autoritățile locale aflăm că statisticile arată faptul că 200 porți din cele 600 existente în localitate sunt porți secuieşti: jumătate dintre ele sunt cioplite şi-sau vopsite, 23 au fost construite în perioada premergătoare primului război mondial. Cea mai veche poartă, situată în fața bisericii din centrul localității, datează din anul 1858. Un aspect important este faptul că porțile menționate sunt monumente înregistrate în Patrimoniul național român. Fiind un exemplu unic de conservare a patrimoniului cultural constând în porți tradiționale, o deosebită atenție trebuie acordată procesului de inițiere şi realizare a conservării acestei moşteniri. În acest proces, un rol accentuat a avut clasa intelectuală a localității, evidențiindu-se numele pedagogului Kovács Piroska, premiat în anul 2012 cu premiul Europa Nostra în domeniul protecției patrimoniului.
Numele porților secuieşti şi cel al comunei Satu Mare s-au contopit şi localitatea a devenit cunoscută pe plan internațional în ultimele decenii. Localnicii au făcut demersuri pentru păstrarea celor peste 200 de porți tradiționale secuieşti precum şi a tradiției meşteşugăreşti de cioplirea porților. Turiştii care vizitează zona au posibilitatea de a experimenta cu ajutorul meşterilor locali cioplirea sau aşa zis „scrierea” porților.
Deși sunt în proprietate individuală, cele 25 porții de monumente din Máréfalva reprezintă o valoare comunitară. Păstrarea lor este posibilă numai prin recunoașterea interesului comunitar în prezervarea acestora.
Această sarcină a fost asumat de Asociația Culturală Kőlik, care a dezvoltat un program pe termen lung pentru a plasa porțile secuiești – simbolul caracteristic al zonei – în centrul atenției, în primul rând la domiciliu, dar și în lume. Din această considerare s-a născut decorarea fațadei casei culturale din elemente de poartă, s-a înființat Muzeul Porții în aer liber și s-a organizat evenimentul Ziua Porților Secuiești.
Primul pas în ceea ce înseamnă în momentul de față porțile secuieşti în marketingul şi concepția despre satul Satu Mare o constituie conştientizarea proprietarilor, că aceste rămăşițe ale tradițiilor constituie valori. În ciuda faptului că casele cu arhitectură şi aspect tradițional au dispărut, porțile încă au rămas aproape neatinse, astfel conservarea lor este îndeletnicirea întregii comunități. Obiectivul principal în acest proces de conservare este conştientizarea faptului că aceasta rămâne îndeletnicirea întregii comunități şi nu a generației, care eventual a avut rol în construirea acestui patrimoniu. Un următor pas al acestui proces de conservarea patrimoniului construit, s-au organizat conferințe etnografice, a căror scop a fost atragerea atenției publicului larg dar şi a comunității locale asupra relevanței acestor valori culturale. Conferința cu titlul Ziua porților secuieşti la Satu Mare a întrunit restauratori, cioplitori de porți, etnografi din toată regiunea pentru comunitatea locală, aceste evenimente au fost un mod de conştientizare asupra valorii pe care o dețin; s-au pus insigne de monumente pe porți, care indică porțile-monumente din sat. Datorită acestor activități, faima localității Satu Mare a fost răspândită pe plan regional, național şi chiar şi peste hotare (*sursă info: site-ul Primăriei Satu Mare-județul Harghita).
