Nu poți cumpăra fericirea, dar poți cumpăra o prăjitură și este cam același lucru. Mai mult decât un… „motto”: esența unei tradiții care a îndulcit generații…
Fondată în 1899, cofetăria Trandafirul (Roșu) cu o istorie bogată însumează la momentul actual două magazine în Timișoara, unul în Dumbrăvița și unul în Recaș. Folosim doar cele mai bune ingrediente provenite direct de la cei mai buni producători din România, cu unii dintre ei fiind în parteneriat de la începutul afacerii.
Scurt istoric
Ce aflăm de la Carmina Terbancea?
1884
Prăjitura Doboș a fost inventată de Joseph Dobos, a cărui rețetă este venerată și astăzi de către Cofetăria Trandafirul. În cutii de lemn umplute cu gheață, străbunicii familiei Trandafirul au transportat această prăjitură la Viena și Paris.
1899
Un atelier de produse dulci a fost deschis de cei trei frați Virágh la Timișoara: Béla, Geza și Jozsef. A început ca o pasiune de familie și a evoluat rapid într-o afacere. Toți trei au absolvit la Budapesta ca maeștri cofetari.
1905
Aceștia au deschis o cofetărie chiar de-a lungul „corso” (zona centrală pe partea cu Palatul Lloyd) când se construia actualul centru al Timișoarei la începutul secolului al XX-lea.
1948
Imediat după primul război mondial aceștia au vândut cofetăria și s-au mutat în Ungaria, unde a avut loc deschiderea celebrei cofetării Virágh din Szeged, care are și astăzi o mare reputație. Sub același nume, cofetăria timișoreană a continuat să funcționeze lângă Palatul Lloyd din centrul orașului. Familia Serter a deținut pentru o perioadă cofetăria din centru.
1965
Cofetăria amplasată în centrul Timișoarei a fost închisă, dar s-a redeschis lângă Palatul de Justiție într-o nouă locație. Ca urmare a redeschiderii, cofetăria a fost redenumită Trandafirul, nume pe care îl poartă și în ziua de azi. Statul a preluat toate cofetăriile din Timișoara și le-a plasat în subordinea Întreprinderii de Cofetării şi Răcoritoare (ICR).
1990
În urma Revoluției, Întreprinderea de Cofetării şi Răcoritoare (ICR) a dispărut, iar cofetăriile din oraș au fost preluate de companii private. Cofetăria Trandafirul a continuat să funcționeze în aceeași locație, dar spațiul s-a redus la jumătate.
Am cunoscut cofertăr asta faină în anul de grație… 1989. Pe 23 august 1989… ultimul… Eram acolo împreună cu ai mei, în vacanță, descoperind universal unui oraș care… da, atunci, mi se părea undeva departe de țara pe care o știam cum era atunci. ACOLO era altfel și era minunat. Iar cofetăria asta mi-a s-a părut o bucată de… Rai. Nu că aș fi un om… mâncăcios din cale afară, ci pentru că admir eleganța, bunul simț, omul gospodarul și gustul pasiunii oricărui meșteșug. M-au cucerit Doboșul și Diplomatul. Uriașe, faine, incredibile pentru acel timp… Habar n-aveam atunci că… din vara următoare cofetări aasta avea să-mi îndulcească, trecând prin zilele grele ale lui Decembrie 1989, studenția.
Îmi lăcuse orașul. Ce zic eu?! Mi s elipise de suflet și m-am hotărât să dau admitere în 1990 la…Timișoara. Și am intrat cu brio. Iar din acea toamnă, aniversările, duminicile sărbătorile de orice fel… earu toate cu gustul minunățiilor de la „Trandafirul Roșu”, cum se numea atunci. Și da, m-a convins că bănățenii sunt AȘI în deserturi și… că „marele secret” e săpui suflet și pasiune” în ceeace faci. Fix așa. Și nu, n-am uiat niciodată prăjiturile și torturile ca-n povești despre care povesteam tuturor celor de-acasă, din „Vechiul Regat”.
